• Română
  • English
14–20 martie 2016 / Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Universitatea Națională de Muzică / ediția a 6-a

The Artist Is Present

    Sunteți aici

    • You are here:
    • Acasă > Festival > Arhivă > Acasă > Filme > Competiție internațională > The Artist Is Present

Competiție internațională - The Artist Is Present

 
Prezentare curatorială de Andrei Tănăsescu
Pe lângă figurile de stil tematice și formale, includerea artistului în lucrările sale este o declarație despre autoritatea creativă, control și reflectare asupra sinelui. În același timp îl provoacă pe spectator să înțeleagă mai amănunțit lucrarea, însemnând ca acesta să privească în profunzime pentru a putea extrage elementele sugestive ale nucleului artistic. Filmele din secțiunea competitivă The Artist Is Present se prezintă ca niște meta-texte a căror existență auctorială se manifestă într-o multitudine de feluri. Aceste filme sunt despre artiști și meseria lor, filme a căror curajoasă manifestare formală și tematică necesită repetate vizionări pentru a putea fi descifrate.

Extrem de inovator si cu un substrat bogat, Territorial Marking este un minunat exemplu de artă naivă, realizat de Daniel Djamo. Artistul apare pe ecran, fluturând drapelul României într-o pădure. Pe fundal, se aude vocea neliniștită a mamei lui, care încearcă să-l descurajeze în privința realizării următoarei sale opere de artă controversate. Având încăpățânarea tipică unui artist, Djamo refuză să se supună fricii mamei sale de autoritățile franceze și își continuă plimbarea până când (în mod accidental și sub presiune) matriarha găsește o alternativă. Totuși, ascultând cu atenție, în afara neînțelegerii lor familiale și a consternării mamei, se poate descoperii neputința traumatică a imigrantului, accentuată de cicatricea opresiunii comuniste, care se dezvăluie la fel ca drapelul fluturând al lui Djamo.
 
Pe 22 iulie 2014, New York-ul s-a trezit cu o declarație mută și neașteptată: steagul național de pe Podul Brooklyn dispăruse, fiind înlocuit cu două steaguri albe. Într-un New York post 11 septembrie, acest gest a dinamizat autoritățile și media, dând naștere la reacții automate de frică, furie și panică. Pe scurt, o reacție pe care orice operă de artă ar trebui să o provoace. Construit din materiale de la TV, radio și din online, Symbolic Threats urmărește parcursul instalației de artă a lui Leinkauf și a lui Wermke, aducând în discuție previzibila retorică a căutarii unei culpe, mai degrabă decât schimbul de păreri. Odată ce praful se așterne și entuziasmul mașinii media se oprește, ni se îngăduie liniștea poetică pentru a reflecta nu doar asupra rolului artei în lume, dar și asupra noastră ca cetățeni.
 
Carlo Mollino, renumitul designer și arhitect, a plecat dintre noi în 1973, lăsând în urmă o impresionantă moștenire alcătuită din formă și frumusețe. În ultimul său film, Yuri Ancarani, valorifică preocuparea lui Mollino pentru ocult, scurtmetrajul fiind construit ca o scenă de spiritism ce are loc în casa regizorului. Așezată la masă împreună cu administratorul de serviciu, mediumul Albania Tomassini devine intermediarul arhitectului, a cărui voce spectrală vorbește despre opera vieții sale trecute. Viziunea estetică a lui Ancarani se potrivește perfectul cu decorul baroc al Casei Mollino, capturând privitorul între pereții apartamentului luxuriant și atmosfera sonică a spiritelor tăcute. Séance convoacă interlocutorul perfect pentru forța intensă prezentă în filmele lui Ancarani, introducându-ne în casa amintirilor sale și catapultându-ne în starea de transcendență oferită de actul creației.

Analogia vieții cu cinematografia nu a fost niciodată mai fermecătoare și mai clară ca în scurtmetrajul October Is Over al lui Karen Akerman și Miguel Seabra Lopes. Tomtom, protagonistul angelic, afirmă că „filmul nu îmbătrânește niciodată” și primește un răspuns potrivit de la părinții săi nevăzuți (interpretați chiar de regizori). Cadoul lor, o cameră Super8, stârnește imaginația micuțului și astfel începe aventura. Frustrarea descoperirii (niciodată nu sunt fonduri suficiente!) și sfatul oniric al strămoșului său (întotdeauna Godard!), fac ca inspirația nocturnă să dea roade. Construit printr-o simplitate formală care dezvăluie în adâncimea sa psihanaliza lacaniană și montajul eisensteinian, scurtmetrajul este un omagiu adus cinematografiei și sclipirii creative care îi dă viață.
 
Prin adresare directă, Vika Kirchenbauer îți spune Please Relax Now. Urmează să experimentezi libertate și dorință, ghidat de vocea artistei. Calmă și sigură pe ea, Kirchenbauer sparge bariera distanțării impuse de ecran, dezvăluind sistematic raporturile de putere dintre artă și consumatorul acesteia. Ca spectatori, suntem încurajați să subminăm pasivitatea și să ne revendicăm poziția în spațiul pe care îl ocupăm. Cum? Explorând, acum și aici, principiul plăcerii artei extreme. Ne abandonăm prejudecățile, democratizăm spațiul, ne supunem și ne abandonăm cu totul experienței comune. Politică și jucăușă, premisa aparent simplă a filmului Please Relax Now va deveni una dintre cele mai provocatoare experiențe vizuale la care poți lua parte. Ar trebui să te opui? Nu, doar relaxeaza-te.
 
'A fost odată ca niciodată, pe vremea când oamenii încă nu existau și toate făpturile trăiau libere și fără dușmănie' - spune vocea naratorului. 'Animalele dansau împreună, într-o fericire fără margini. O singură ființă nu fusese invitată la petrecere - broasca. Cuprinsă de o furie nemăsurată în fața unei asemena nedreptăți, broasca și-a luat viața'. Romii și broaștele împărtășesc însușirea de a nu trece niciodată neobservați. Tânăra regizoare Leonor Teles împletește în Batrachian's Ballad aspecte prezente și trecute din viața romilor din Portugalia. Teles refuză poziția de observator pasiv, preferând să participe în mod conștient și să ia poziție. Apare un al treilea element, un performance de artă aplicată, pe care autoarea îl integrează în structura narativă. Astfel, 'a fost odată' devine 'se întâmplă acum'. 'Până la urmă, nimic nu va mai fi ca înainte, căci melodia vieții se va fi schimbat', explică din off vocea naratorului. (Berlinale)
Regie: 
KAREN AKERMAN & MIGUEL SEABRA LOPES
Analogia vieții cu cinematografia nu a fost niciodată mai fermecătoare și mai clară ca în scurtmetrajul October Is Over al lui Karen Akerman și Miguel Seabra Lopes. Tomtom, protagonistul angelic, afirmă că „filmul nu îmbătrânește niciodată” și primește un răspuns potrivit de la părinții săi nevăzuți (interpretați chiar de regizori). Cadoul lor, o cameră Super8, stârnește imaginația micuțului și astfel începe aventura. Frustrarea descoperirii (niciodată nu sunt fonduri suficiente!) și sfatul oniric al strămoșului său (întotdeauna Godard!), fac ca inspirația nocturnă să dea roade. Construit printr-o simplitate formală care dezvăluie în adâncimea sa psihanaliza lacaniană și montajul eisensteinian, scurtmetrajul este un omagiu adus cinematografiei și sclipirii creative care îi dă viață. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
Regie: 
MISCHA LEINKAUF, LUTZ HENKE, MATTHIAS WERMKE
Pe 22 iulie 2014, New York-ul s-a trezit cu o declarație mută și neașteptată: steagul național de pe Podul Brooklyn dispăruse, fiind înlocuit cu două steaguri albe. Într-un New York post 11 septembrie, acest gest a dinamizat autoritățile și media, dând naștere la reacții automate de frică, furie și panică. Pe scurt, o reacție pe care orice operă de artă ar trebui să o provoace. Construit din materiale de la TV, radio și din online, Symbolic Threats urmărește parcursul instalației / intervenției artistice a lui Leinkauf și a lui Wermke, aducând în discuție previzibila retorică a căutarii unei culpe, mai degrabă decât schimbul de păreri. Odată ce praful se așterne și entuziasmul mașinii media se oprește, ni se îngăduie liniștea poetică pentru a reflecta nu doar asupra rolului artei în lume, dar și asupra noastră ca cetățeni. (Andrei Tănăsescu, BIEFF) 
Regie: 
DANIEL DJAMO
Extrem de inovator si cu un substrat bogat, Territorial Marking este un minunat exemplu de artă naivă, realizat de Daniel Djamo. Artistul apare pe ecran, fluturând drapelul României într-o pădure. Pe fundal, se aude vocea neliniștită a mamei lui, care încearcă să-l descurajeze în privința realizării următoarei sale opere de artă controversate. Având încăpățânarea tipică unui artist, Djamo refuză să se supună fricii mamei sale de autoritățile franceze și își continuă plimbarea până când (în mod accidental și sub presiune) matriarha găsește o alternativă. Totuși, ascultând cu atenție, în afara neînțelegerii lor familiale și a consternării mamei, se poate descoperii neputința traumatică a imigrantului, accentuată de cicatricea opresiunii comuniste, care se dezvăluie la fel ca drapelul fluturând al lui Djamo. (Andrei Tănăsescu, BIEFF) 
Regie: 
VIKA KIRCHENBAUER
Prin adresare directă, Vika Kirchenbauer îți spune Please Relax Now. Urmează să experimentezi libertate și dorință, ghidat de vocea artistei. Calmă și sigură pe ea, Kirchenbauer sparge bariera distanțării impuse de ecran, dezvăluind sistematic raporturile de putere dintre artă și consumatorul acesteia. Ca spectatori, suntem încurajați să subminăm pasivitatea și să ne revendicăm poziția în spațiul pe care îl ocupăm. Cum? Explorând, acum și aici, principiul plăcerii artei extreme. Ne abandonăm prejudecățile, democratizăm spațiul, ne supunem și ne abandonăm cu totul experienței comune. Politică și jucăușă, premisa aparent simplă a filmului Please Relax Now va deveni una dintre cele mai provocatoare experiențe vizuale la care poți lua parte. Ar trebui să te opui? Nu, doar relaxeaza-te. (Andrei Tănăsescu, BIEFF) 
Regie: 
YURI ANCARANI
Carlo Mollino, renumitul designer și arhitect, a plecat dintre noi în 1973, lăsând în urmă o impresionantă moștenire alcătuită din formă și frumusețe. În ultimul său film, Yuri Ancarani valorifică preocuparea lui Mollino pentru ocult, scurtmetrajul fiind construit ca o ședință de spiritism ce are loc în casa regizorului. Așezată la masă împreună cu administratorul de serviciu, mediumul Albania Tomassini devine intermediarul arhitectului, a cărui voce spectrală vorbește despre opera vieții sale trecute. Viziunea estetică a lui Ancarani se potrivește perfect cu decorul baroc al Casei Mollino, capturând privitorul între pereții apartamentului luxuriant și atmosfera sonică a spiritelor tăcute. Séance convoacă interlocutorul perfect pentru forța intensă prezentă în filmele lui Ancarani, introducându-ne în casa amintirilor sale și catapultându-ne în starea de transcendență oferită de actul creației. (Andrei Tănăsescu, BIEFF) 
Regie: 
LEONOR TELES
'A fost odată ca niciodată, pe vremea când oamenii încă nu existau și toate făpturile trăiau libere și fără dușmănie'  - spune vocea naratorului. 'Animalele dansau împreună, într-o fericire fără margini. O singură ființă nu fusese invitată la petrecere - broasca. Cuprinsă de o furie nemăsurată în fața unei asemena nedreptăți, broasca și-a luat viața'. Romii și broaștele împărtășesc însușirea de a nu trece niciodată neobservați. Tânăra regizoare Leonor Teles împletește în acest film aspecte prezente și trecute din viața romilor din Portugalia. Teles refuză poziția de observator pasiv, preferând să participe în mod conștient și să ia poziție. Apare un al treilea element, un performance de artă aplicată, pe care autoarea îl integrează în structura narativă. Astfel, 'a fost odată' devine 'se întâmplă acum'. 'Până la urmă, nimic nu va mai fi ca înainte, căci melodia vieții se va fi schimbat', explică din off vocea naratorului. (Berlinale)