• Română
  • English
14–20 martie 2016 / Cinema Muzeul Țăranului, Cinema Elvire Popesco, Universitatea Națională de Muzică / ediția a 6-a

Digital Dystopias

    Sunteți aici

    • You are here:
    • Acasă > Festival > Arhivă > Acasă > Filme > Competiție internațională > Digital Dystopias

Competiție internațională - Digital Dystopias

 
Prezentare curatorială de Andrei Tănăsescu
În vremurile contemporane, viitorul şi toate schimbările sale socio-economice, politice şi culturale ne împovărează viețile mai mult decât oricând. Înainte ne puteam imagina relaxați viitorul prin prisma perspectivei promiţătoare a modernităţii. Totuşi, în timp ce noi stăteam fără grijă, “lenta anulare a viitorului” se petrecea în faţa ochilor noştri. Optimismul nostru legat de evoluție a încremenit cu ochii larg deschişi - ca în tehnica Ludovico, în timp ce viitorul pe care ni-l imaginam cândva s-a prăbuşit într-o fascinantă incertitudine. În viitorul la care ne gândim în prezent, schimbarea e imediată, tehnologia avansează în ritm exponenţial, iar sistemele economice globale şi puterea sunt zdruncinate de instabilitate.

Caracterizate de o conştiinţă posibilă doar în era noastră digitală, filmele incluse în această secțiune îşi întorc privirea spre fragilitatea existenţei umane și îndreptarea ei inevitabilă către distopie. Fiecare film din această paletă cinematografică variată prezintă o abordare diferită a creației digitale (de la compoziţii simple, la crearea unor lumi virtuale la scară mare), estompând linia dintre realitate şi ficţiune.
 
Habana, filmul distopic prin excelență al lui Edouard Salier, serveşte drept punct de aterizare într-o lume în ruine. Materialul documentar oferă o privire de ansamblu asupra Cubei aflate sub asediu, unde forţe tehnologice superioare (non)umane au impus legea marţială locuitorilor capitalei. Pe lângă folosirea stilului narativ caracteristic genului (inevitabila revoltă a celor oprimaţi), Habana se remarcă prin imaginea realizată prin tehnica de clar-obscur, imagine care integrează perfect părțile digitalizate și care proiectează un prezent în care se strecoară viitorulr imaginar. Realismul este accentuat de plauzibilitatea poveștii, care poate fi comparată cu cea a lui David şi Goliat.
 
Un exemplu nostim, dar sensibil de 'cinematografie digitală organică', Architektura, în regia lui Ulu Braun, reorganizează planurile structurale ale urbanizării civilizaţiei umane, concepând o lume în care concretul se întâlneşte cu organicul şi abstractul. Transformând (puţin) fibra ADN-ului arhitecturii, Braun creează o distopie digitală literală, post-apocaliptică și post-capitalistă, unde clădiri din baloane de săpun stau alături de biserici ruinate transformate în parcuri auto. O parabolă pentru generaţiile viitoare, filmul pune sub semnul întrebării dacă descoperirea alchimică a arhitecturii, urbanizarea – şi efectele ei estetice şi asupra mediului – merită să fie lăsate moștenire.

Accelerarea (aparent) evoluţionistă a timpurilor noastre se reduce la esenţial în plăcut prevestitorul The Invention of the Desert, al lui Thibault Le Texier. Peisajul s-a schimbat complet spre digital, unde clipuri demo virtuale cu imobiliare (acasă, serviciu, recreativ) înlocuiesc lumea noastră dispărută. Aceste utopii idealizate ale unor habitate urbane devin sumar 'lagăre de concentrare uşor de folosit' în naraţiunea povestită de vocea unei femele robot nevăzute. Complacerea omenirii în optimizarea existenței tehnologiei a devenit catalozatorul unei eventuale situații de singularitate tehnologică. Inevitabilitatea Inteligenţei Artificiale care depăşeşte specia umană ne permite să reflectăm asupra temerii distopice supreme: existenţa noastră nu mai este luată în calcul.
 
Capacitatea de subminare a parodiei capătă un sens literal în Freedom & Independence, pe măsură ce Bjørn Melhus transformă noțiunile la care face referire titlul filmului în personaje interpretate de el însuși, cu scopul de a deconstrui direcția distopică a climatului politic și economic neoliberal din zilele noastre. Un excelent one-man show de vodevil, filmul lui Bjørn Melhus o caricaturizează pe renumita susținătoare a capitalismului Ayn Rand, drept stareţa domnului Freedom şi a doamnei Independence, care sunt trimişi într-o lume în curs de dezvoltare. Repetând mecanic platitudini raţionale şi teologice, cei doi protagonişti scot în evidenţă fără să-şi dea seama mania de îndoctrinare capitalistă, în timp ce îi prezic inutilitatea inevitabilă. Retorica lor reductivă, de a striga şi a răspunde, este juxtapusă cântecului şi dansului celui mai sigur şi constant Adevăr din viaţă: moartea. Dacă 'iadul sunt ceilalți', 
Freedom & Independence atrage atenţia că ideologia distrugătoare a capitalismului este veşmântul care îl înfăşoară pe despoticul împărat distopic.

Cum îşi poate imagina cineva viitorul într-o ţară insulară totalitară precum Coreea de Nord, unde trecutul atestă un prezent în care (r)evoluţia şi progresul sunt suprimate? Pentru renumitul artist român Mihai Grecu răspunsul vine din interior, aşa cum filmul lui The Reflection of Power oglindeşte meditativ puterea absolută şi megalomană a statului. Singure şi golite de prezenţa umană, monumentele dictatoriale emană o neclintită folie-de-grandeur care începe să fie înghiţită încet de un potop de dimensiuni biblice. Poetic şi impresionant în realismul său, The Reflection of Power răstoarnă dimensiunea utopică a artei peisagistice. Izolat de lumea exterioară, rezilienţa totalitarismului devine un călcâi al lui Ahile pe măsură ce se înghite pe sine, rămânând doar o glorie ştearsă.

Adesea, peisajele cele mai verzi tăinuiesc realități aride, distrăgându-ne atenția și înlăturându-ne grija față de acele realități. În cazul Parcului Arab League din Casablanca, în The Park, regizoarea Randa Maroufi ne duce dincolo de verdele idilic al parcului și ne permite să explorăm ce se află dincolo de proverbialul 'gard vopsit'. În locul tihnei turistice, cadrele filmului ne dezvăluie carusele abandonate printr-o vegetație sălbatică și alei presărate cu gunoaie. Acesta este pământul pe care calcă apăsat tinerii urbani ai Marocului. Comentariile lor se aud fragmentat pe fundal, pe măsură ce aceștia interpretează în fața camerelor de filmat, încercând să obțină aprobarea rețelelor de socializare. Materializând această prezență-prin-postură prin cadre ce surprind trupuri încremenite în mișcare, The Park ne oferă privilegiul de a cutreiera virtual un spațiu în care abandonul tineresc și fricile societății converg.
Regie: 
THIBAULT LE TEXIER
The Invention of the Desert este, la prima vedere, schița unui eseu pentru studiul teoriei singularității, dar la baza filmului se află un dicton profetic, rostit de o entitate digitală dintr-un viitor în care omenirea a dispărut. Imagini panoramice din filmări arhitecturale populate de un portret digital al omului sunt prezentate de către naratorul care descrie o lume - nu departe de a noastră - în care civilizația a devenit dependentă de tehnologie. Treptat, prezența virtuală a omului dispare, când aflăm că inteligența artificială înlocuiește specia umană.  Înspăimântător de pasiv în concluzia sa apocaliptică, The Invention of The Desert este un semnal de alarmă, rezonând cu pulsațiile coloanei sonore sintetizate chiar și după finalul genericului. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
Regie: 
BJØRN MELHUS
Artă, critică la adresa politicii, film de gen, dar 100% spectacol. Scurtmetrajul Freedom & Independence a lui Bjørn Melhus este o alegorie minunat de spirituală și provocatoare despre nebunia ideologică a neoliberalismului. Ghidați de vocea prozelitistă a lui Ayn Rand, Libertatea și Independența iau formă fizică, fiind puse să privească dezvoltarea urbană a viitorului. Împărțiți între gândul rațional al realiății (obiectivismul lui Rand) și credința teologică (melodrama hollywoodiană), protagoniștii ajung să aibă o criză de identitate. Deși conduși de către 'maica stareță', căutarea exigenței împuternicirii individuale a neoliberalismul se încheie cu celebrarea celui mai real și de încredere Adevăr al vieții: moartea. Ironic, inteligent și vesel, scurtmetrajul lui Bjørn Melhus este un one-man-show al activismului rațional. (Andrei Tanasescu, BIEFF)
Regie: 
EDOUARD SALIER
Habana, filmul distopic prin excelență al lui Edouard Salier, serveşte drept punct de aterizare într-o lume în ruine. Materialul documentar oferă o privire de ansamblu asupra Cubei aflate sub asediu, unde forţe tehnologice superioare (non)umane au impus legea marţială locuitorilor capitalei. Pe lângă folosirea stilului narativ caracteristic genului (inevitabila revoltă a celor oprimaţi), Habana se remarcă prin imaginea realizată prin tehnica de clar-obscur, imagine care integrează perfect părțile digitalizate și care proiectează un prezent în care se strecoară viitorulr imaginar. Realismul este accentuat de plauzibilitatea poveștii, care poate fi comparată cu cea a lui David şi Goliat. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
Regie: 
ULU BRAUN
În loc să reinventeze roata, unul dintre preferații BIEFF-ului, Ulu Braun, reconcepe posibilitatea structurală a cărămizii în acestă fabulă revizionistă a urbanizării planetei de către specia umană. Folosind colaje digitale jucăuşe şi dense la nivel vizual (reamintind de scurtmetrajul lui de la BIEFF din 2013, Forst), tabloul asociativ al lui Braun lipeşte o viziune 'alternativă' a lumii noastre, în care natura invadează mediul urban (şi invers). Suntem transportaţi de un narator, care ne linişteşte, prin habitate post-apocaliptice, post-capitaliste, unde materialul coexistă cu metafizicul, literalul se află alături de figurat (clădiri din baloane de săpun stau alături de biserici în ruină care au devenit parcuri auto). Architektura imită ingenuitatea infantilă a societăţii noastre în creaţie şi distrugere, pe măsură ce punem sub semnul întrebării moştenirea pe care o vom lăsa generaţiilor viitoare. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
Regie: 
RANDA MAROUFI
Adesea, peisajele cele mai verzi tăinuiesc realități aride, distrăgându-ne atenția și înlăturându-ne grija față de acele realități. În cazul Parcului Arab League din Casablanca, în The Park Randa Maroufi ne duce dincolo de verdele idilic al parcului și ne permite să explorăm ce se află dincolo de proverbialul 'gard vopsit'. În locul tihnei turistice, cadrele filmului ne dezvăluie carusele abandonate printr-o vegetație sălbatică și alei presărate cu gunoaie. Acesta este pământul pe care calcă apăsat tinerii urbani ai Marocului. Comentariile lor se aud fragmentat pe fundal, pe măsură ce aceștia interpretează în fața camerelor de filmat, încercând să obțină aprobarea rețelelor de socializare. Materializând această prezență-prin-postură prin cadre ce surprind trupuri încremenite în mișcare, The Park ne oferă privilegiul de a cutreiera virtual un spațiu în care abandonul tineresc și fricile societății converg. (Andrei Tănăsescu, BIEFF)
Regie: 
MIHAI GRECU
Cineastul român Mihai Grecu ne poartă adânc în inima capitalei izolate a Coreei de Nord, Phenian, exact în timpul unor ceremonii grandioase. Ascunși în case, cetățenii sărbătoresc cu nepăsare, în timp ce o catastrofă iminentă se pogoară peste oraș. În timp ce camera plutește ușor deasupra peisajului urban al orașului, monumentele megalomane ale statului represiv sunt înghițite rapid de un potop biblic. Prin poetica și realismul său crud, The Reflection of Power subminează dimensiunea utopică a artei peisagistice. Izolată de lumea din afară, determinarea totalitarismului devine călcâiul lui Ahile, auto-digerându-se în mod simbolic, lăsând în urmă numai o glorie prăfuită. (Andrei Tanasescu, BIEFF)